Audi a pus, in sfarsit, capat suspansului, prin lansarea noii versiuni a berlinei sale de lux. Noul Audi A6 2012 pare sa aiba multe in comun cu vechiul A6, dar se si diferentiaza prin componente noi, in interior si la exterior. Nu va asteptati, totusi, la schimbari radicale de design, pentru ca nu le veti gasi. Sunt elemente tipice marcii, care nu lasa nicidecum impresia noutatii absolute.
La exterior, elementele de schimbare sunt aluminiul usor si noi componente din otel de inalta rezistenta, farurile si stopurile LED, grila mai agresiva si unghiurile mai ascutite. Interiorul va rasfata prin technologia inovatoare cu scaune cu ventilatie si optiuni de masaj, incadrate in piele si lemn, consola MMI, buton start-stop, volan multifunctional, doua ecrane pe bord si climatizarea in doua zone.
Masina e disponibila in trei motorizari Diesel si doua benzina, iar pretul de debut este de 39.900, pentru versiunea 2.0 TDI 177 CP. Pentru cele echipate cu 3.0 TDI de 204 sau 245 CP, preturile afisate sunt de 46.600 si 51.900 euro.
Cele doua motorizari benzina 2.8 FSI 204 CP si 3.0 TFSI valoreaza, fiecare, 44.900 respectiv 53.900 euro.
Noul Audi A6 va ajunge la dealeri din primavara lui 2011, iar fabricantul german pregateste deja si lansarea unei versiuni cu motorizare hibrida.
Audi A6 hibrid va asocia un motor termic de 2.0 l de 155 Kw unui motor electric de 33 Kw. Acesta va fi alimentat printr-o baterie litiu-ion care-i va da o autonomie de 3 km la o viteza stabila de 60 km/h.
In momentele de deceleratie, bateria se reincarca cu electricitate, iar cele doua motoare, electric si termic, propulseaza vehiculul atunci cand este puternic accelerat. In termeni de performanta, A6 hibrid va ajunge la 100 km/h in 7.3 secunde, iar viteza maxima este de 238 km/h.
Ministerul Mediului a facut in luna noiembrie doua anunturi importante cu privire la programul Rabla. Prima decizie luata de guvern este ca Rabla 2010 se prelungeste pana pe 31 ianuarie 2011, depasind termenul de 23 noiembrie stabilit initial. Motivul amanarii este numarul mare de vouchere neutilizate pana la aceasta data – 35.335, conform datelor furnizate de Administratia Fondului de Mediu.
“Pentru a veni in ajutorul persoanelor care inca detin vouchere, am hotarat prelungirea termenului de valabilitate a acestora pana la data de 31 ianuarie 2011. Atrag insa atentia ca e vorba de o singura prelungire, 31 ianuarie 2011 fiind termenul final pana la care aceste tichete vor mai fi valabile”, a explicat Ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Autoritatile s-au gandit asadar sa mai dea o sansa celor 35.335 de vouchere care se afla deja in posesia unor persoane fizice si juridice, si a celor 736 tichete ramase nedistribuite din totalul de 190.000. Cele 36.071 vouchere inca disponibile reprezinta 18,9% din totalul pe anul in curs, un procent destul de mare pentru a fi gestionat in mai putin de o luna.
Ca sa evite situatii similare in 2011, Ministerul Mediului a gasit o solutie:
Asadar, a doua veste buna comunicata de aceeasi institutie este posibilitatea utilizarii a cinci vouchere in loc de trei, pentru achizitionarea unei masini noi. Aceasta se va intampla incepand cu urmatoarea editie a programului, in 2011. Utilizarea a cinci tichete inseamna un ajutor de aproximativ 4.500 euro, valoarea unuia singur fiind de aproape 900 euro.
Cei care doresc achizitionarea unei masini noi au toate motivele sa fie fericiti de valoarea noului “bonus”, cu atat mai mult cu cat pe piata auto preturile sunt mai atractive decat in urma cu un an. Piata autoturismelor noi datoreaza programului “Rabla” majoritatea vanzarilor din 2010 si se bazeaza pe acelasi sistem si in 2011.
Firmele de leasing au inregistrat anul trecut scaderi 70% la vanzarea de masini, insa nici primul trimestru din 2010 nu arata incurajator. Din contra, scaderea este si mai dramatica, diferenta fata de perioada similara din 2009 fiind de 81%.
Iata cum au stat lucrurile in 2009 pentru marii jucatori de pe piata leasingului:
UniCredit Leasing Corporation, liderul de piata din acest sector, a acordat pe parcursul anului finantari cu o valoare totala de 300 milioane euro, in scadere cu 46% fata de evolutia sa in 2008.
Daca il comparam insa cu BCR Leasing, cel mai de temut adversar al sau, vom vedea ca UniCredit Leasing are o performanta destul de buna. BCR Leasing a inregistrat o scadere drastica, de 70%, a cuntumului sau de finantari, care a fost de doar 138 milioane euro.
O valoare mai mica s-a remarcat si la Porsche Leasing – 121 milioane euro, dar raportat la nivelul anului anterior, regresul a fost de 59%.
“Societatile de leasing s-au confruntat cu un volum semnificativ de rezilieri ale contractelor de leasing, reposesii ale activelor recuperate si cu o scadere accentuata a pietei secundare pentru aceste active. Comercializarea lor a fost orientata semnificativ catre piata externa”, se arata intr-un raport Raiffeisen Bank cu privire la activitatea Raiffeisen Leasing. In 2009, aceasta a vandut masini si echipamente recuperate cu o valoare totala de aproximativ 19 milioane euro. De altfel, recuperarea bunurilor de la clientii in incapacitate de plata este in prezent cea mai mare problema a firmelor de leasing.